Total Safety Solutions (TSS) este o companie olandeză care dezvoltă echipamente de siguranță și cursuri de formare pentru primii respondenți la situații de urgență, cu scopul de a monitoriza și elimina amenințările legate de tranziția energetică în sectorul auto.
TSS a fost fondată de 2 foști pompieri, cărora li s-a alăturat în 2022 un nou partener, cu o vastă experiență tehnică. Încă de la început, obiectivul pe care l-au avut în vedere a fost asigurarea unui nivel mai ridicat de siguranță. Iar după un proces lung și provocator de căutare de soluții, de testare a ideilor în garaje, de discuții cu tot felul de persoane, organizații, producători și agenții, plus teste nesfârșite, Total Safety Solutions a pus pe piață soluția care previne comportamentul imprevizibil al vehiculului în cazul vehiculelor plug-in: Emergency Plug®.
Rolul Emergency Plug® este de a imobiliza orice vehicul electric complet sau hibrid (VE) într-o situație de urgență, precum și în timpul întreținerii periodice, prin fixarea acestuia în portul de încărcare al vehiculului și astfel de a garanta siguranța persoanelor care ar putea fi puse în pericol prin pornirea accidentală sau deliberată a vehiculului, fie că este vorba de salvatorii care acționează în caz de accident (pompieri, paramedici, medici, asistenți medicali), forțe de ordine (poliție, jandarmerie, poliție militară) aflate în misiune în trafic (filtre, controale), personalul de la atelierele auto care inspectează VE-uri, reprezentanți ai companiilor de asistență rutieră și așa mai departe.
Mai multe pe pagina web oficială: https://www.totalsafetysolutions.nl/