Parteneri

Avem convingerea că drumul spre succes e mai ușor de parcurs atunci când ai alături parteneri de încredere. Ne bucurăm că vă putem propune nume importante din domeniul situațiilor de urgență, vechi parteneri – producători și comercianți internaționali de echipamente individuale de protecție sau de alte echipamente – bazându-se pe noi în distribuirea produselor lor pe teritoriul României. De aceea am decis sa adăugăm și această dimensiune, de comerț, activității noastre principale de consultanță.

Astfel, fie că sunteți servicii profesioniste, private sau voluntare pentru situații de urgență, suntem în măsură să vă oferim atât o gamă largă de autospeciale pentru stins incendii (apă/spumă/praf), autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, ambulanțe, alte vehicule speciale pentru situații de urgență, cât și gama completă de EIP pentru pompieri (costum, cască, mănuși, cizme, bocanci, centură) precum și o serie de echipamente și mijloace tehnice din cele specifice activității dumneavoastră (prevenire și stingere incendii, inclusiv prin hidroperforare, descarcerare, căutare-salvare, iluminat, salvări din puțuri și de la înălțime, etc).

Mai mult, am extins aria partenerilor noștri și în afara sferei situațiilor de urgență, astfel încât putem oferi și foodtrucks, remorci, diverse soluții mobile pentru prepararea și servirea hranei, inclusiv linia completă de echipamente gastronomice care le echipează. Magazine și showroom-uri mobile sunt, de asemenea, parte a portofoliului nostru. Tot in zona civilă a aplicațiilor mobile la care vehiculele speciale produse de partenerii noștri se pretează mai menționăm clinici medicale de diverse specializări, centre de donare sânge, cinematografe, biblioteci, ludoteci, birouri de consultanță și multe altele, pe care le putem gândi împreună, respectiv le putem proiecta și aduce la viață conform dorințelor voastre!