Medirol este o frumoasă poveste de succes, ale cărei începuturi datează din 1996, o afacere de familie în care a doua generație și-a găsit deja locul și rolul, fiind gata să dezvolte în continuare compania și să ducă mai departe tradiția ei.
Astăzi, Medirol este o companie care proiectează, dezvoltă și produce dispozitive de transport pentru pacienți. Portofoliul de produse Medirol include diferite tipuri de tărgi, cu sau fără acționare electrică, precum și scaune medicale de transport pacienți. Fără îndoială, vârful gamei de tărgi Medirol este reprezentat de produsele cu acționare electrică, ce se bazează pe o tehnologie de încărcare patentată și un design al stabilității superior, astfel sporind semnificativ siguranța operatorului și a pacientului.