Povestea Profile Vehicles Oy a început în 1982 și a cunoscut câteva schimbări de structură, denumire și adrese, dar dintotdeauna a fost și a rămas o afacere de familie în care permanenta căutare a excelenței în conversia de vehicule speciale a fost principalul obiectiv.
Înființată în Finlanda, compania a cucerit repede piețele scandinave, apoi cele baltice – deschizând chiar companii-fiică în Suedia, respectiv Estonia – iar după căderea Cortinei de Fier expansiunea a continuat în Europa Centrală și de Est, aducând o a treia firmă fiică și unitate de producție, de data aceasta în Ungaria. Azi, compania este prezentă prin distribuitorii săi în aproape 20 de țări de pe 3 continente iar produsele sale au ajuns în și mai multe locuri, din Scandinavia până în China, din țările baltice până în Singapore.
Deși ambulanțele reprezintă principala componentă a afacerii Profile, portofoliul mai include vehicule blindate, de transport valori, vehicule speciale (patrulare, monitorizare, criminalistică, unități canine, echipe tactice, centre de comandă, transport persoane private de libertate, scafandri) pentru diverse autorități.
Veți remarca întotdeauna la vehiculele speciale Profile grija pentru siguranța utilizatorilor și beneficiarilor, un echilibru perfect între volumul spațiilor de depozitare și cel liber, ușurința cu care vehiculele pot fi curățate și dezinfectate, siguranța, ergonomia și igiena fiind cei trei piloni pe care se bazează proiectele de conversie Profile.