Înființată în 1978, Medicop este o companie slovenă specializată în producția de echipamente medicale (echipamente pentru sisteme de gaze medicale, unități de cap de pat, dispozitive de oxigenoterapie, unități de aspirație medicală, alte echipamente de asistență medicală) precum și în cea de ambulanțe și alte vehicule speciale pentru asistență medicală. Produsele sale se regăsesc în prezent în peste 60 de țări de pe toate continentele.
Portofoliul de vehicule include diverse variante de ambulanțe de urgență, ambulanțe de transport precum și autospeciale pentru medici de urgență, fiind carosate atât șasiuri cât și furgoane, respectiv autoturisme de tip SUV.
În proiectarea ambulanțelor lor, Medicop a căutat în permanență să se diferențieze de produsele deja existente pe piață, încercând să inoveze în cât mai multe aspecte, de la reducerea greutății totale fără diminuarea spațiului util la optimizarea spațiilor de depozitare, de la iluminatul interior și cel exterior la sistemul electronic de management interactiv al compartimentului pacient și al instalației de gaze medicale.
Medicop a produs prima ambulanță de urgență tip box – suprastructură amenajată pe șasiu și nu o carosare a unui furgon – cântărind sub 3,5 tone, o reușită nu doar din punct de vedere economic, ci și premisa unei reduceri a emisiilor de carbon, parte a misiunii Medicop de a dezvolta ambulanțele ecologice ale viitorului.